spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTComisarii de mediu se plâng de salariile extrem de mici. Sindicaliștii anunță...

Comisarii de mediu se plâng de salariile extrem de mici. Sindicaliștii anunță acțiuni fără precedent

Angajații din Garda Națională de Mediu protestează, din cauza salariilor foarte mici. Reacțiile au venit prin intermediul Sindicatului Național al Gărzii de Mediu (SNGM), care consideră că prin nepunerea în aplicare a Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1006/29.06.2021 prin care se intenționa eliminarea inechitățile salariale din cadrul GNM, „sunt afectate grav nu numai interesele angajaților instituției, dar și activitatea acestora în îndeplinirea atribuțiilor de inspecție și control”.

„Subliniem că, deși are o răspundere uriașă în ceea ce privește protejarea mediului, Garda Națională de Mediu (GNM) a rămas instituția cu cei mai prost plătiți funcționari publici, în condițiile în care are responsabilitatea de a acționa non-stop împotriva poluării aerului, apei, solului, subsolului, împotriva importurilor ilegale de deșeuri și substanțe chimice, a mirosului, zgomotului, a celor care distrug pădurile, biodiversitatea, ariile protejate etc.”, se arată într-un comunicat al SNGM.

În opinia sindicaliștilor, este inadmisibil ca în anul 2021 să existe comisari de mediu care primesc un salariu de 2.660 lei pe lună, cu mult sub salariul mediu pe economie. Asta în condițiile în care, arată protestatarii, România se confruntă cu numeroase amenințări față de mediul înconjurător și sănătatea publică, iar Garda Națională de Mediu joacă rolul cel mai important în depistarea contravențiilor și a infracțiunilor în domeniul criminalității de mediu.

Potrivit acelorași surse, în perioada ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate un număr de 26.528 controale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 80.351.211 lei. De asemenea, în aceeași perioadă au fost emise 285 de dispoziții de sistare a activității, 43 de propuneri de suspendare a autorizațiilor de mediu, au fost făcute 104 sesizări penale și au fost confiscate un număr de 112 mijloace auto, toate acestea cu un efectiv de 450 de comisari, la nivelul întregii țări. „În aceste condiții, GNM este și o instituție puternic subdimensionată, în țara noastră raportul fiind un singur comisar de mediu la 40.000 de locuitori. Subliniem faptul că, pentru Uniunea Europeană, mediul reprezintă o prioritate, context în care, ultima evaluare a GENVAL a confirmat situația dificilă a Gărzii Naționale de Mediu din România. Din păcate, prin tergiversarea punerii în aplicare a Ordinului nr 1006/2021 se încalcă recomandările internaționale și se pune în pericol activitatea instituției”, se mai menționează în comunicatul SNGM.

Având în vedere această situație, Sindicatul Național al Gărzii de Mediu a anunțat că va acționa pe toate căile legale „pentru a apăra interesele angajaților instituției și pentru satisfacerea condițiilor minimale, fără de care activitatea GNM nu se poate desfășura în condiții normale”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...