spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCandidatul care a urinat în sala de examen, la admiterea în Jandarmerie,...

Candidatul care a urinat în sala de examen, la admiterea în Jandarmerie, schimbă regulamentul concursului

Incidentul de sâmbătă, 23 octombrie a.c., de la Botoșani, înregistrat la examenul pentru admiterea la Școala de subofițeri jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, când un candidat a fost nevoit să urineze în sala de examen pentru a nu fi eliminat, schimbă regulamentul concursului. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, reprezentanții Inspectoratului de jandarmi Județean (IJJ) Botoșani au recunoscut oficial astăzi că regulamentul de desfășurare a probei nu cuprindea mențiuni cu privire la o asemenea situație, iar soluția aleasă a fost una de compromis atât din partea candidatului, cât și din partea organizatorilor.

„Supraveghetorii din sala de concurs s-au confruntat cu o situație nemaîntâlnită în ultimii trei ani, de când metodologia specifică privind organizarea și desfășurarea probei de evaluare a cunoștințelor candidaților în cadrul concursului de admitere la unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne prevede că <<după distribuirea testelor, candidații nu pot părăsi sala de concurs decât după ce au predat definitiv foaia de răspuns, nemaiavând posibilitatea să revină în sală decât la ora prevăzută în grafic, pentru a asista la corectare. Din momentul deschiderii plicului cu teste, niciun candidat nu mai poate intra sau ieși din sală decât dacă predă foaia de răspuns și semnează de predarea acesteia>>”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.

Candidaţii puteau merge la baie cu 15 minute înainte de începerea probei 

Potrivit acelorași surse, candidații au luat cunoștință despre această obligație, iar cu 15 minute înainte de începerea probei au fost asigurate condițiile pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, pentru a evita apariția unor astfel de situații neprevăzute în metodologia specifică.

„Soluția  -cu acordul celorlalți candidați și posibilă prin absența candidaților de sex feminin din sală – pentru rezolvarea situației apărute a fost una de compromis, prin care s-a urmărit, în primul rând, interesul candidatului pentru finalizarea testului, dar și respectarea metodologiei. Precizăm că acesta s-a clasat între primii din cei peste 800 de candidați, fiind declarat admis. De asemenea, metodologia de concurs va fi modificată, pentru a reglementa astfel de situații”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Candidatul în cauză s-a clasat pe locul  II în clasamentul general

Verificările au fost dispuse după ce, la proba scrisă a examenului pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi, care s-a desfășurat sâmbătă la Colegiul Național „A.T. Laurian”, unul dintre candidați a fost nevoit să urineze într-o sticlă, întrucât supraveghetorii nu i-au permis să meargă la grupul sanitar, invocând regulamentul de desfășurare a probei.

În urma concursului, botoșăneanul a reușit să obțină una dintre cele mai mari note care l-a propulsat pe locul II în clasamentul general el obținând nota 9,20 la traseu și 73 de puncte la proba scrisă, media de admitere fiind de 8,75. Prin urmare, faptul că a ales să rămână în sală pentru a continua examenul, în loc să meargă la grupul sanitar, a fost hotărâtor în viitorul tânărului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...