spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTCasă cuprinsă de flăcări, din cauza unui scurtcircuit

Casă cuprinsă de flăcări, din cauza unui scurtcircuit

O casă din localitatea Dângeni a fost cuprinsă de flăcări, marți dimineață (n.r. – 2 noiembrie a.c.), cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Focul a cuprins bunurile dintr-o camera și o parte din acoperiș.

Când s-a produs evenimentul, proprietarul nu era acasă. O vecină a observat flăcările și a dat alarma. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă, dar și voluntarii din comună. Aceștia au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor la celelalte încăperi și anexele gospodărești”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...