spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTCopii răniţi într-un accident provocat de mamă

Copii răniţi într-un accident provocat de mamă

Doi copii au ajuns la spital, după ce mașina condusă de mama lor a fost implicată într-un accident rutier.

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, în apropierea localității Ghireni. Atunci, un Audi, condus de o femeie, în vârstă de 35 de ani, a ajuns în afara părții carosabile, după ce şoferiţa a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a petrecut după o porțiune de drum drept, într-o curbă la dreapta. Din cauza vitezei și a neatenției, femeia a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor.

Din fericire, mașina nu a lovit vreun obstacol în cale, însă cei doi copii aflați în autoturism s-au lovit de interiorul habitaclului, suferind mai multe răni ușoare. „Toți ocupanții autoturismului au fost preluați de o ambulanță și transportați la spital. Micuții, de doi și patru ani, prezentau câteva contuzii, dar erau în afara oricărui pericol”, a precizat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoșani.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție, care a început imediat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Șoferița a fost verificată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani.

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
7.7 °
72 %
1.1kmh
1 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...