spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTTichete sociale pentru pensionarii cu venituri mici

Tichete sociale pentru pensionarii cu venituri mici

Pensionarii cu venituri mici primesc de la municipalitate tichete sociale în valoare de 50 de lei pe beneficiar. Cererile se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Botoşani, instituţie de la care se ridică şi tichetele. Până la această dată, au primit tichete 92 de pensionari. Primarul Cosmin Andrei estimează că 370 de pensionari vor beneficia de acest ajutor.

Tichete pentru venit lunar mai mic sau egal cu 800 de lei

Municipalitatea acordă tichete pensionarilor care au împlinit sau împlinesc 65 de ani, şi care au venitul net lunar mai mic sau egal cu 800 de lei, venit provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular. O altă condiţie este aceea ca pensionarul să nu realizeze venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Pentru fiecare beneficiar valoarea ajutorului se ridică la 50 de lei.

În schimbul tichetelor sociale, pensionarii vor putea obține bunuri și prestări în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va ajunge la beneficiari odată cu tichetele.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...