spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTZâmbete aduse pe chipul unor copii de salvatorii de la Ambulanţă (video)

Zâmbete aduse pe chipul unor copii de salvatorii de la Ambulanţă (video)

O parte dintre angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) au luat o pauză de la salvarea de vieţi şi au dorit să facă o surpriză unei familii necăjite din marginea judeţului.

Astfel, o echipă din partea SJA a ţinut, preţ de câteva ore, locul lui Moş Crăciun pentru o familie din satul Jijia, comuna Albeşti. Cadrele medicale au mers cu mai mulţi saci de cadouri la cei doi bebeluşi de cinci luni, un copil de un an şi altul de patru ani, micuţii având o surpriză de proporţii. Pe lângă jucării şi dulciuri, micuţii au primit mai multe haine, dar şi alimente.
„A fost o acţiune de suflet. Ne bucurăm că am putut ajuta această familie. Toţi colegii au contribuit cu ce au putut şi cât au putut şi vrem să repetăm astfel de acţiuni şi la alte familii din judeţ. A fost un prilej să facem şi o faptă bună şi să încercăm să mai ieşim din rutina zilelor cu cazuri grave, accidente, cazuri de Covid”, a spus medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.

Mesagerii Moşului au fost, în acest an, medicul Eduard Gurău, asistenţii Iulia Costiniuc, Irinel Cobuz şi Valentin Uliniuc, precum şi ambulanţierii Ovidiu Caia, Marcel Caraman, Ionuţ Ungureanu și Sorin Roșu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...