spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTManifestări de Ziua Unirii vegheate de jandarmi

Manifestări de Ziua Unirii vegheate de jandarmi

Manifestările aniversare, prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, sunt în atenția jandarmilor botoșăneni, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți, în cooperare cu polițiști rutieri și pompieri.

În municipiul Botoșani, manifestările publice vor avea loc la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, între orele 11.30 – 13.00.

Având în vedere că circulația rutieră va fi blocată pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecția cu strada Marchian și intersecția cu strada Octav Onicescu, în intervalul orar 11.00 -13.30, recomandăm conducătorilor auto să evite această zonă. De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și la activitățile omagiale dedicate acestei zile în orașele Săveni și Darabani.

Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, precum și măsurile de prevenție sanitară instituite de autoritățile competente în vederea reducerii riscului de răspândire a coronavirusului SARS-COV-2.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...