spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTReprezentaţii romilor, îngrijoraţi de anunţata mutare din Centrul Istoric

Reprezentaţii romilor, îngrijoraţi de anunţata mutare din Centrul Istoric

Reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Locală „Romii Botoşani 2021” s-au întâlnit miercuri, 2 februarie, cu primarul Cosmin Andrei. Întâlnirea a fost solicitată de reprezentanţii romilor, îngrijoraţi de anunţul făcut de edil referitor la renunţarea la locuinţele sociale din Centrul Istoric. Aşa după cum s-a întâmplat şi în cadrul altor întâlniri, reprezentanţii romilor au readus în discuţie vehiculatele formule „segregare”, „discriminare”, însă edilul le-a spus clar că atunci când a luat în calcul această măsură nu s-a referit la etnia celor care deţin locuinţe sociale, ci la chiriaşi, în general.

„Romii sunt disperaţi”

Se întâmplă nişte lucruri, adică romii sunt disperaţi şi se gândesc unde vor fi mutaţi. Pe de altă, parte, românii din comunitate, îi întreabă <când vă mută, când plecaţi din Centrul?>, şi atunci am zis că sunt mai multe probleme pe care ar trebui să le discutăm, pornind de la statutul acestor locuinţe sociale. În cazul în care vor fi mutaţi din nou într-un singur loc, sau în acele şase blocuri din ANL Cişmea, să vedem care vor fi efectele, pentru că va însemna de fapt o segrerare pe criterii etnice, dacă vor fi mutaţi numai romii”, a spus Jupiter Borcoi, angajat al municipalităţii.

Semiramida Balan, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului pe problematica romilor, a spus că a fost sunată de colegi din ţară, inclusiv de un deputat, care au întrebat ce se întâmplă la Botoşani. Ea a adus în atenţie şi cuantumul chiriilor şi penalităţile care se aplică la neplata acestora.

Dacă omul are o chirie de 300 de lei pe lună, ceea ce mi se pare enorm de mult, din punctul meu de vedere, neplătind luna asta, apare automat 600 de lei. Şi dacă se amână două – trei luni, omul este în imposibilitatea de a-şi mai achita chiria. Chiria, locuirea – este un drept constituţional ce trebuie asigurat într-ul fel sau altul sau sprijinit şi de către instiuţiile statului”, a mai afirmat Semiramida Balan.

Zeci de familii nu au de muncă

Rubina Feraru, mediator sanitar angajat al municipalităţii, a precizat că sunt romi care locuiesc de peste 30 de ani în locuinţele din Centrul Istoric. Ea a mai spus că acolo sunt 17 locuinţe proprietate ale etnicilor romi, unde stau 51 de familii. În locuinţe sociale sunt 59 de familii, la care se adună iarăşi câte două sau trei familii.

În total sunt cam 230 de familii de romi în zona Centrul Vechi. Potrivit acesteia, sunt aproximativ zece familii unde membrii au locuri de muncă, restul fiind fără venituri sau beneficiari ai ajutorului social.

Un alt participant la discuţii a adus în atenţie revitalizarea Centrului Istoric, motivând că nu crede că aceasta este împiedicată de comportamentul celor care locuiesc acolo, fiind, mai degrabă, o „problemă de viziune” a comercianţilor.

„Nu mai vreau locuinţe sociale în Centrul Istoric”

Cosmin Andrei a precizat că în declaraţiile sale a făcut referire la chiriaşii din centru, nu la etnia acestora. „Întrebarea este de ce normalitatea celor pe care îi reprezentați este aceasta – ca statul să le dea locuință? De ce nu sunt alternative? Văd o abordare nepotrivită că locuim acolo de 30 de ani, că nu avem 300 de lei să plătim chiria, de ce plătim penalităţi? Cred că trebuie redefinită normalitatea”, a spus Cosmin Andrei.

Practic, municipalitatea deține niște locuințe de care poate dispune așa cum dorește. „Faptul că există un istoric al locuirii în Centrul Istoric nu mă poate determina, pe mine cel puțin, să continui această abordare. Nu mai vreau locuințe sociale în Centrul Istoric. Cum ajungem la acest deziderat, că mai durează doi ani, că terminăm, că nu terminăm, acesta este mesajul principal pe care vă rog să-l transmiteți, l-am transmis şi eu, atunci când am fost în Centrul Istoric. Merg foarte des şi discut cu agenţii economici de acolo, care nu sunt extrem de încântaţi şi vă întreb de ce nu vorbiţi şi dumneavoastră, să vedeţi cât de greu le este în Centrul Istoric”, a explicat Cosmin Andrei.

Totodată, s-a adus în discuţie faptul, că pe lângă familia care deţine în chirie o locuinţă, acolo stau şi alte familii, respectiv copiii titularilor de contract de închiriere, care s-au căsătorit şi au la rândul lor copii. Aceştia aşteaptă tot ca primăria să le rezolve situaţia locativă, lucru imposibil, în condiţiile în care municipalitatea are peste 600 de solicitări de locuinţe sociale.

Primarul a dat asigurări că nu va fi scos nimeni în stradă. Chiriaşii vor avea drept alternativă cele 72 de locuinţe sociale care vor fi finalizate în ANL Cişmea. Municipalitatea a demarat licitaţia pentru continuarea lucrărilor la cele şase blocuri şi se estimează că în primăvară va fi desemnat şi constructorul.

Pe lângă modificarea statului locuinţelor sociale, primarul este hotărât să facă demrsuri pentru recuperarea locuinţelor vândute fără ca tranzacţia să fie perfectată la un notar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...