vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTScafandru botoşănean trimis într-o misiune cumplită la Suceava (video)

Scafandru botoşănean trimis într-o misiune cumplită la Suceava (video)

Unul dintre profesioniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani (ISU) a fost trimis, marţi, la Suceava în ajutor pentru a interveni într-o misiune provocată de o tragedie. La orele amiezii, pe drumul județean 209C, care leagă Suceava de Berchișești, un Opel a ieșit de pe drum și a intrat direct într-o imensă groapă săpată de constructorii care modernizează acest drum pentru a construi un alt pod peste cursul de apă. Alarma a dat-o un alt șofer, care circula în aceeași direcție și care a observat mașina că dispare de pe șosea.

La fața locului, la Liteni – Moara, a fost o mobilizare importantă de forțe de salvare, dar cu toată strădania în final nu s-a putut face nimic. Autoturismul a fost scos la suprafață, iar în interior s-au găsit trupurile neînsuflețite a două persoane. Este vorba despre un bărbat de 75 de ani, din satul Măzănăești, comuna Drăgoiești, respectiv nepoata acestuia, de 21 de ani, din Berchișești. Apa extrem de rece și timpul îndelungat petrecut sub apă au făcut ca șansele de supraviețuire să fie aproape inexistente.

Pentru că autoturismul nu putea fi scos din apă, a fost nevoie de intervenţia scafandrilor. Astfel, la intervenţia extrem de dificilă a fost trimis şi plutonierul major Radu Sorlescu, în prezent singurul scafandru din cadrul ISU Botoşani. Acesta a fost trimis la Suceava pentru că şi inspectoratul vecin are la dispoziţie doar doi scafandri, iar normativele impun echipe de trei. „A fost nevoie să folosim scafandri pentru recuperarea autoturismului scufundat. Au fost chemaţi şi scafandri de la Botoşani şi Iaşi. Adâncimea apei a fost de 3-4 metri”, a precizat colonelul Marius Tăuteanu, comandant detaşament ISU Suceava. Potrivit celor care au intervenit, temperatura apei era de doar două grade, iar vizibilitatea zero în apă.

Martorii spun că mașina nu avea viteză, nu a luat curba și a mers tot înainte, spre hău, ca într-un veritabil film de groază.

FOTO/VIDEO: stirisuceava.net

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
13.6 °
59 %
1.8kmh
4 %
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...