spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTTabără militară ridicată la graniţa cu Ucraina (video)

Tabără militară ridicată la graniţa cu Ucraina (video)

O tabără militară a fost amenajată, în cursul zilei de joi, la doar câteva zeci de kilometri de frontiera cu Ucraina. Aparatura militară a sosit cu un convoi flancat de maşini de poliţie şi a fost amplasată la ieşirea din localitatea Suharău, în apropierea unei păduri, pe drumul spre Oroftiana. Militarii au amplasat în zonă mai multe corturi militare, un generator, precum şi o staţie radar performantă. Staţionarea acestora s-a făcut cu înştiiţarea primăriei, zona fiind pregătită din timp. „Sunt câțiva soldați veniți în zona noastră. Din ce am văzut, ar fi vorba de un radar și un generator, dar prea multe informații nu am nici eu. Cert este că nu este ceva nou, ei au mai fost aici în zonă şi în 2018 şi 2019. Chiar aceiaşi militari. Oamenii din localitate au întrebat ce se întâmplă, vă daţi seama, mai ales în această perioadă, cu tensiunile dintre Ucraina şi Rusia. Dar i-am asigurat că este doar un exerciţiu planificat de mai mult timp în urmă”, a mai spus Marcel Chelariu, primarul comunei Suharău.

Tocmai pentru a elimina vreo urmă de bănuială asupra destinaţiei unităţii respective, reprezentanţii MAPN au emis un comunicat în care specifică exact care este realiatea. „O subunitate din cadrul Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere înzestrată cu radar TPS-77 execută, începând cu data de 16.02.2022, un exerciţiu în zona judeţului Botoşani. La activitate participă aproximativ 20 de militari din cadrul subunităţii. Exerciţiul este unul de rutină și face parte din planul cu principalele activităţi pentru anul în curs, plan stabilit și aprobat în anul 2021. Exerciții asemănătoare au fost executate anual în acest raion, începând cu 2018”, se arată în comunicat. De altfel, şi militarii staţionaţi deja în zonă au spus că au fost la Suharău şi în 2018 şi 2019, iar în ultimii doi ani au fost în locaţii din zona judeţului Suceava, executând acelaşi exerciţiu. Aceştia spun că în cadrul exerciţiului vor supraveghea zona şi pentru combaterea traficului de ţigări, echipamentul radar putând localiza inclusiv drone de mici dimensiuni. De asemenea, în cadrul exerciţiului nu vor fi efectuate trageri sau alte exerciţii de acest tip.

Crearea acestei tabere militare are loc în contextul tensiunilor de la granița ruso-ucraineană și a amenințărilor privind o eventuală invazie rusească în Ucraina, iar o parte dintre locuitorii comunei sunt tot mai îngrijoraţi, iar sosirea trupelor militare, chiar dacă numai de supraveghere, îi pune pe gânduri. . „Acum am auzit şi noi. Mă gândesc că e legat de vecinii noştri, că de altceva nu au venit ei, să ne aducă ceva. Până acum nu am auzit să mai vină pe aici. Dar chiar şi dacă vin, ce pot să facă ei? Acum nu mai este cu săbii, cu de astea. Acum îţi dă o rachetă şi nu mai ştii nimic. Vorba aia, ne culcăm vii şi ne trezim morţi. Eu numai cu Cel de Sus mă simt în siguranţă”, a spus o femeie din Suharău.

Alţii, pe de altă parte, spun că sosirea subunităţii militare este una firească, în această perioadă, deşi niciodată nu ne-a priit faptul că suntem prinşi între marile puteri militare. „Când e războiul în prag, nu e normal să te aperi, cumva? Până amu nu o mai venit aici în zonă unitatea militară. Mă rog, e normal să ne apărăm. Eu zic că în primul rând nu trebuia NATO să se bage aşa mult în graniţele noastre. Atâta timp cât ruşii se simt ameninţaţi cu intrarea NATO spre noi, şi ei normal că se bagă aici. Adică tu vii în coasta mea şi eu nu mă bag la tine? Când s-au bătut turcii cu ruşii, s-au bătut pe pământul nostru. Când s-au bătut ungurii şi austriecii cu ruşii, s-au bătut pe pământul nostru, când s-au bătut nemţii cu ruţii, tot pe pământul nostru. Şi noi ce am luat, 1% despăgubiri şi am dat Moldova?”, a spus unul dintre localnici.

Însă chiar şi aşa, nici prezenţa unei unităţi militare în toată puterea cuvântului în zonă nu ar ajuta prea mult. „Domnule, când vine războiul, nu ai în ce siguranţă să mai fii. Nu ştii de unde pică glontele. Aşa cum stai de vorbă, pac, şi au murit. Ce siguranţă să mai ai?”, s-a întrebat retoric bărbatul.

play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...