duminică, ianuarie 19, 2025
AcasăLocal BTElicopter chemat pentru un bărbat strivit (video)

Elicopter chemat pentru un bărbat strivit (video)

Aeronava medicală a fost solicitată, vineri dimineață, pentru transferul unui bărbat în stare critică.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În vârstă de 64 de ani, din Corni, acesta a ajuns la spital în urmă cu trei zile, în urma unui accident de căruță. Bărbatul se afla în curtea casei, iar în momentul în care a urcat în atelaj, calul a pornit din loc. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe pământ, iar două dintre roți au trecut peste pieptul acestuia.

O ambulanță cu medic a ajuns în scurt timp la fața locului, bărbatul fiind adus la Urgențe. “Pacientul a suferit un traumatism toracic sever, având toate coastele rupte”, a precizat medicul primar Liviu Stan, din cadrul SJA Botoșani.

Inițial bărbatul a fost internat pe reanimare, pentru a putea fi stabilizat, iar vineri dimineață medicii au cerut transferul acestuia la Iași pe calea aerului, la Clinica de Chirurgie Toracică.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
61 %
4.1kmh
0 %
Dum
9 °
lun
10 °
mar
9 °
mie
7 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nod informatic la IPJ.

EDITORIAL

Reprezentanții actualei clase politice se miră de conspiraționismul care a pus stăpânire pe țară. Cum e posibil ca românii să voteze în masă un...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...