spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTÎPS Teofan şi Mitropolitul Basarabiei vor primi Lumina Sfântă la Aeroportul Internaţional...

ÎPS Teofan şi Mitropolitul Basarabiei vor primi Lumina Sfântă la Aeroportul Internaţional din Iaşi

În această seară, în jurul orei 20.00, la Aeroportul Internaţional din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, vor primi Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti pentru a o prelua de delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim. Sfânta Lumină va fi oferită apoi doar delegaţilor protopopiatelor şi parohiilor, credincioşii urmând apoi a o primi la Slujba de Înviere.

„Precizăm că este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, au transmis reprezentanţii Bisericii.

La eveniment vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai conducerii Aeroportului Internaţional din Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
19.6 °
16.1 °
44 %
0.9kmh
100 %
joi
16 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...