spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTLumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Suceava. Aceasta urmează să...

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Suceava. Aceasta urmează să fie adusă şi la Botoşani (video)

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă și în acest an pentru credincioșii creștini ortodocși din Suceava și Botoșani, cu un avion privat, cel mai probabil al omului de afaceri Vasile Armenean. O delegație a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a plecat, sâmbătă seara, cu un avion privat la Aeroportul „Henri Coandă” din București, pentru a lua Lumină Harică de la delegația Patriarhiei Române, care o aduce de la Mormântul Sfânt, de la Ierusalim.

Avionul a ajuns la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava în jurul orei 21.00, iar lumina a fost împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Suceava și Botoșani, direct de pe aeroport. Credincioșii vor primi Lumina de la preoți la miezul nopții, în cadrul slujbei de Înviere.

Lumina de la Sfântul Mormânt din Ierusalim a fost adusă pentru prima dată în România la Paștele ortodox din anul 2009, la inițiativa lui Gheorghe Flutur. Atunci au fost însă două delegații românești care au plecat la Ierusalim, una de la Suceava, a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Consiliului Județean Suceava, și una a Patriarhiei Române, care a anunțat, după Flutur, că va aduce Lumina Sfântă.

În anii următori Biserica și-a impus autoritatea în problemele religioase și cea mai importantă sărbătoare a creștinilor ortodocși a fost completată cu un ritual nou. Din anul 2010 doar Patriarhia a adus în România lumină de la Ierusalim. În 2010, 2011 și 2012, din delegație a făcut parte și Gheorghe Flutur. De menționat că din anul 2015, canalul de televiziune al Patriarhiei, Trinitas, transmite în direct atât aprinderea luminii la Mormântul Sfânt de la Ierusalim, cât și aducerea luminii în România.

Ritualul de aducere a luminii nu a fost întrerupt nici de pandemia Covid-19 și de regulile stricte de călătorie, din 2020-2021.

Aprinderea miraculoasă a focului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este cel mai cunoscut eveniment din slujba Paștelui ortodox și, totodată, cel mai vechi miracol, fiind consemnat prima dată la sfârșitul secolului al IV-lea.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...