spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTUnul dintre agresorii din club a fost reținut în timp ce încerca...

Unul dintre agresorii din club a fost reținut în timp ce încerca să fugă din țară (video)

Unul dintre cei doi bărbați, condamnat la 30 de zile de arest preventiv, după ce a rănit grav un agent de pază de la un club din Flămânzi, a fost săltat din vamă când încerca să iasă din țară.

Bărbatul, bănuit de comiterea agresiunii cu toporul din clubul de la Flămânzi a fost escortat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, către Centrul de Reținere și Arestare Prevenitivă a Inspectoratului de Poliție Județean. “Acesta a fost depistat pe 23 aprilie, în timp ce încerca să părăsească țara prin unul dintre punctele de trecere a frontierei din județul Bihor”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Bărbatul este unul dintre cei doi agresori care vor petrece după gratii următoarele 30 de zile, după decizia judecătorilor.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați, pe 17 aprilie, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat. Din cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, care asigura paza bunurilor și efectua controlul la punctul de acces în interiorul unui club, ar fi fost agresat de mai multe persoane, pe fondul unui conflict izbucnit ca urmare a faptului că nu ar fi permis accesul în local unor tineri.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, ca urmare a rezultatelor expertizei medico-legale, cauza a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, schimbându-se încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor. În cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, au fost puse in executare cinci mandate de percheziție domiciliară, in comuna Coșula, la persoane bănuite de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

De asemenea, în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat au fost conduși la sediul poliției patru bărbați, cu vârstele cuprinse intre 42 și 21 de ani, ulterior, față de aceștia fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...