luni, decembrie 2, 2024
HomeLocal BTDocumente false descoperite la controlul de frontieră

Documente false descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit un permis de conducere şi un paşaport, care s-au dovedit a fi false. Primul caz a fost înregistrat sâmbătă, pe 30 aprilie a.c., când în PTF Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 24 de ani, pasager al unui microbuz care se îndrepta spre Germania.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, asupra tânărului fiind găsit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele persoanei în cauză. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză nu este titular de permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova.

Într-un final, tânărul a declarat polițiștilor de frontieră că a procurat documentul prin intermediul unui prieten din Republica Moldova, plătind suma de 350 de dolari.

Paşaport fals pentru o rudă

După numai câteva ore, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Republica Moldova, şofer al unui microbuz. La controlul de frontieră, acesta a prezentat documentele solicitate, iar în urma controlului, asupra lui s-a mai găsit un paşaport simplu, cu însemnele autorităţilor din România, aparţinând unei alte persoane.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost făcute verificări suplimentare, stabilindu-se că acesta era fals. Persoana în cauză a declarat că documentul nu îi aparţine, nu avea cunoştinţă că este fals şi urma să îl predea unei cunoştinţe în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, respectiv fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
89 %
2.7kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...