luni, ianuarie 13, 2025
AcasăLocal BTPermis de conducere fals cumpărat cu 1.600 euro

Permis de conducere fals cumpărat cu 1.600 euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Întâmplarea s-a petrecut marți, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia, având imprimată fotografia şi numele persoanei în cauză. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză nu este titular de permis de conducere eliberat de autorităţile din Polonia.

„Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoştinţă de faptul că permisul pe care îl deţine este fals, afirmând că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Polonia iar la finalul cursurilor instructorul i-a înmânat permisul, plătind suma de 1.600 de euro”, a precizat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
-0 °
76 %
4.5kmh
100 %
lun
1 °
mar
0 °
mie
1 °
joi
2 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De pe vremea când jandarmii aveau steagurile. Acu steagurile sunt la alții și jandarmii îi păzesc.

EDITORIAL

Zeci de mii de firme din întreaga țară își restrâng activitatea sau chiar se închid. Sunt fie Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM) locale, fie...

EPIGRAMA ZILEI

Dragostea, supremul har E o chestie lumească Inventată de-un avar Ca să nu plătească…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...