spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneni răniţi într-un accident la Suceava

Botoşăneni răniţi într-un accident la Suceava

Doi botoşăneni au ajuns la spital miercuri, după ce au fost implicaţi într-un accident produs în judeţul Suceava. T.C., în vârstă de 60 de ani, din municipiul Botoșani, conducea un autoturism Ford Fusion pe strada Valea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Pojorâta. Ajuns la intersecţia cu strada Brânduşelor, botoșăneanul nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga ocazie cu care a fost lovit de un camion condus de către Costin C., de 32 ani, din comuna Şişeşti, județul Mehedinţi, care se angajase neregulamentar, peste marcaj continuu, în depăşirea sa.

În urma accidentului, șoferul din Botoșani, dar și M.G., pasager în mașină, tot din municipiul Botoșani, au suferit leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, unde le-le-au fost acordate îngrijiri medicale. Șoferii implicați nu erau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.2 °
81 %
0.4kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...