miercuri, iulie 2, 2025
AcasăLocal BTOperațiune de proporții în Centrul vechi și Parcul Tineretului

Operațiune de proporții în Centrul vechi și Parcul Tineretului

Discuțiile și relatările botoșănenilor din ultima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică au început să aibă efecte. Luni, pe 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și lucrători ai Poliției Locale, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Locativa SA au organizat o acțiune, în zona Parcului Tineretului și zona Centrului Vechi, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

„Activitatea a avut scop preventiv, toți cei implicați oferind recomandări și soluții la problemele cu care se confruntă persoanele care locuiesc în aceste zone, interacționând cu peste 90 dintre acestea. Totodată s-a urmărit asigurarea vizibilității elementului polițienesc și a celorlalte autorități cu atribuții de verificare a spațiilor respective”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Discuțiile din cadrul ATOP, care au avut loc la sediul Primăriei municipiului Botoșani, au vizat o serie de fapte antisociale comise în principal în Centrul vechi al municipiului, care descurajează trecătorii aflați în zonă. Totodată, au existat și câțiva botoșăneni care au acuzat forțele de ordine ar tolera unele atitudini din partea celor certați cu legea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.9 °
67 %
2.7kmh
1 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...