sâmbătă, februarie 8, 2025
AcasăLocal BTBătăuș băgat în arestul poliției pentru o noapte

Bătăuș băgat în arestul poliției pentru o noapte

O agresiune comisă pe stradă l-a trimis pe un tânăr în vârstă de 19 ani în arestul poliției. Acuzat de loviri și alte violențe, suspectul a petrecut noaptea de luni spre marți în spatele gratiilor.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Din cercetări a reieșit faptul că acesta, la data de 4 iunie 2022, în timp ce se afla pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, ar fi lovit de mai multe ori victima, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

În urma agresiunii, victima a depus plângere, iar în cursul zilei de luni, 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele suspectului. Așa se face că tânărul în vârstă de 19 ani a petrecut noaptea de luni spre marți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-2.2 ° C
-0.4 °
-2.2 °
82 %
0.7kmh
43 %
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
1 °
mar
1 °
mie
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Momentul acela în care o iei cu camionul pe un drum care pare liber și ajungi în fața poliției.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am fost adeptul ideii că pensionarii, sau buneii cum îi mai numesc unii politicieni pentru a-i sensibiliza, constituie principala...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă stau și mă gândesc, Ținuta lor este justă Pentru că este firesc Bărbații să umble-n ... fustă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...