spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAfacerist botoșănean mort de ziua lui

Afacerist botoșănean mort de ziua lui

Tragedie fără margini în familia unui tânăr om de afaceri botoșănean.

În vârstă de 47 de ani, pe care i-a împlinit chiar duminică, omul de afaceri Sorin Petru Costaș a fost găsit fără suflare.

Descoperirea macabră a făcut-o un prieten al acestuia, duminică seară. Înainte, mai multe cunoștințe ar fi fost la un restaurant unde afaceristul și-a serbat ziua de naștere. Acesta s-a retras, ulterior, la casa unui amic, acolo fiind găsit, prăbușit, într-un foișor.

Cel care l-a găsit a sunat imediat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, iar la fața locului a ajuns un echipaj cu medic de la Ambulanță, care a început manevrele de resuscitare. Bărbatul a fost ulterior transportat la Urgențe, cu manevrele de resuscitare în curs. Din păcate, însă, după aproape o oră, inima bărbatului nu a răspuns, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Vestea i-a șocat pe apropiații bărbatului, care au aflat cu stupoare că acesta a decedat. Multă lume încă îi mai trimitea acestuia mesaje de felicitare pe rețelele de socializare, neștiind drama care avusese loc.

Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, având în vedere că bărbatul nu era cunoscut cu afecțiuni cronice grave.

Sorin Petru Costaș avea o firma de tranzacții imobiliare în județul Botoșani, pe care o administra împreună cu soția lui. Cei doi aveau doi copii.

Dumnezeu să îl ierte!

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...