spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTComună fără deșeuri. Șeful APM Botoșani cere analizarea cazului (video)

Comună fără deșeuri. Șeful APM Botoșani cere analizarea cazului (video)

În timp ce administrațiile locale din zeci de localități încearcă să găsească soluții pentru deșeurile generate de populație, o comună din județ a devenit cea mai ecologică. Asta pentru că, potrivit directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, Eugen Mateciuc, comuna Concești ar fi înregistrat 0 kilograme de deșeuri.

„În bazele noastre de date pe care le gestionăm apare un UAT (n.r. – unitate administrativ teritorială) care nu generează deșeuri. Operatorul care își desfășoară activitatea în zonă spune că este <<zero>>. Este vorba de comuna Concești. Este singura comună care nu generează deșeuri.

Trebuie văzut – are sau nu are contract cu operatorul – pentru că mi se pare că domnul primar este rupt de realitate pentru că, în raportări spune că toată populația este deservită, și în realitate nu generează nimic și operatorul raportează la rândul său <<nimic>> ca fiind colectat și ridicat de pe raza comunei Concești”, a spus Eugen Mateciuc în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, care a avut loc joi (n.r. – 30 iunie).

Verificări la fața locului

De partea cealaltă, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Botoșani au susținut că vor face noi verificări pentru a se stabili ce se întâmplă în realitate acolo.

„Noi am reacționat și anul trecut, când am depistat eliberarea de către administrația publică locală a deșeurilor în afara amplasamentelor autorizate. A primit sancțiune și măsuri. La momentul în care vom ajunge din nou la această comună, vom continua cu măsurile pe care le-am luat”, a spus Lucia Ureche, reprezentantul GNM Comisariatul Județean Botoșani.

Totuși, situația nu pare să fie nouă. Într-un raport de mediu întocmit anul trecut de Consiliul Județean (CJ), pentru revizuirea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, se menționa că este necesar ca în cadrul ADI Ecoproces să se analizeze modul de prestare a serviciilor de către operatorul de pe acea zonă, problema necolectării deșeurilor din comuna Concești având un impact negativ asupra controlului gestionării deșeurilor întrucât „nu se cunoaște modul de eliminare a deșeurilor, cantitățile eliminate și contabilizarea costurilor”.

În acel raport se mai menționa că prin intervenția autorităților competente (Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică și structurile Ministerului Afacerilor Interne) comuna Concești va reintra, până la începutul anului, în circuitul legal al gestionării deșeurilor. Totuși, din câte a prezentat directorul APM Eugen Mateciuc, situația nu a fost remediată. Reporterii „Monitorul” au încercat să afle și punctul de vedere al primarul comunei Concești, Costel Nazare, însă acesta nu a putut fi contactat nici măcar telefonic.

Operator fără autorizație de mediu

Tot șeful APM Botoșani a mai evidențiat o situație. Astfel, potrivit acestuia, operatorul din zona Dorohoi, care preia deșeurile din stația de transfer și le transportă la Depozitul de deșeuri de la Stăuceni nu ar avea autorizație de mediu.

„Noi gestionăm aceste baze de date într-un sistem informativ și atât timp cât nu deține autorizație de mediu, noi putem valorifica informația. Cu cine are încheiat contractul, trebuie întrebat CJ”, a spus Eugen Mateciuc, care a adăugat că problema ar fi cunoscută inclusiv la nivelul ADI Ecoproces, dar și la nivelul Direcției de Servicii Publice din cadrul CJ, la mijloc fiind vorba de o problemă de transfer a patrimoniului, între primăria municipiului Dorohoi și CJ. În fapt, aceasta ar fi și motivul pentru care operatorul nu a putut contacta APM pentru a obține autorizația.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...