sâmbătă, iulie 19, 2025
AcasăLocal BTBărbat găsit mort în cimitir cu o lovitură la cap

Bărbat găsit mort în cimitir cu o lovitură la cap

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Lunca, a fost găsit mort în Cimitirul „Pacea” din municipiul Botoșani. Descoperirea macabră a fost făcută vineri dimineață, de către o persoană din rândul celor fără adăpost.

Persoana decedată, de asemenea din rândul celor fără adăpost, a fost găsită căzută între două morminte. Bărbatul prezenta o leziune la cap în momentul în care a fost găsit. Potrivit unui martor, acesta ar fi fost implicat, joi noapte, într-o ceartă cu un alt bărbat, pe fondul consumului de alcool. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, care nu a putut decât să constate decesul.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care urmează să stabilească dacă bărbatul a fost sau nu victima unei agresiuni. „Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul. În acest sens, a fost dispusă efectuarea unei autopsii”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.2 ° C
17.2 °
16.6 °
79 %
3.6kmh
99 %
S
24 °
D
26 °
lun
30 °
mar
34 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La ce scumpiri se anunţă, în curând o să circulăm toţi cu jumate de maşină.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am tolerat, sau altfel spus am lăsat de la mine atunci când a fost vorba de disputele cu caracter...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...