spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTTitularizare 2022 - Sute de candidați se pregătesc pentru proba scrisă

Titularizare 2022 – Sute de candidați se pregătesc pentru proba scrisă

După absolvenții de gimnaziu și tinerii care au finalizat studiile liceale, a venit rândul cadrelor didactice să treacă prin emoțiile unui examen național. Sute de candidați se pregătesc pentru proba scrisă din cadrul concursului național de titularizare.

Irina Telișcă, inspector școlar și purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, a anunțat că la proba scrisă care va avea loc pe 13 iulie, sunt așteptați 601 de candidați.

În perioada 6 – 8 iulie, absolvenții promoției 2022 din învățământul universitar și absolvenții din acest an ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic sunt așteptați la Școala Gimnazială 10 pentru validarea înscrierii la acest concurs. Neprezentarea la validare atrage după sine anularea înscrierii la concurs.

Comisia județeană de organizare a Concursului național de titularizare a stabilit patru centre de examen unde va fi susținută proba scrisă, respectiv Școala Gimnazială “Grigore Antipa”, Școala Gimnazială Nr. 10, Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Colegiul Național “AT Laurian”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...