spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCopii educaţi de poliţişti. Reguli explicate de oamenii legii

Copii educaţi de poliţişti. Reguli explicate de oamenii legii

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat, miercuri, la activitățile din cadrul Școlii de vară organizată de Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani. Printr-o serie de activități educative, polițiștii au urmărit informarea copiilor cu privire la potențialele pericole existente pe perioada vacanței de vară și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.

Polițiștii de prevenire au mai adus în discuție o temă de actualitate, cea a siguranței în mediul online, tot pentru că e vacanță și tentația de a petrece mai mult timp pe calculator, pe jocuri sau pe rețelele de socializare este mai mare. De asemenea, copiii au primit vizita polițiștilor rutieri care le-au prezentat principalele reguli de comportament în trafic. Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.

O altă întâlnire a polițiștilor de prevenire cu elevii a avut loc la Școala de vară organizată de Biserica Vovidenia Botoșani. Peste 100 de copii au participat la orele de prevenire a victimizării organizate împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani.

Copiii au aflat informații despre droguri, despre consumul de alcool și tutun și au experimentat starea pe care o simt cei care sunt sub influența consumului de alcool și droguri prin utilizarea ochelarilor care simulează consumul acestor substanțe, constatând cât poate fi de periculos și doar să mergi pe picioarele tale atunci când ești sub influența unor astfel de substanțe.

În paralel, au fost desfășurate activități pe tema siguranței personale, accentul punându-se pe siguranța în mediul virtual.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...