spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTTată şi fiu cercetaţi penal după o plimbare cu maşina

Tată şi fiu cercetaţi penal după o plimbare cu maşina

Un tânăr care s-a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducerea, va fi cercetat penal. Asta după ce, joi, bărbatul, în vârstă de 21 de ani, a fost oprit de un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iaşi, în localitatea de frontieră Stânca, județul Botoşani. Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere valabil. Existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.

Totodată, oamenii legii au stabilit că tatăl bărbatului este proprietarul autoturismului, acesta încrediţându-i fiului autoturismul spre a-l conduce, deşi ştia că nu are acest drept.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...