spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTBotoșăneni ținuți 17 ore în aeroport. Compania aeriană a vândut mai multe...

Botoșăneni ținuți 17 ore în aeroport. Compania aeriană a vândut mai multe bilete pe același loc

Cursele cu avionul au ajuns să fie o adevărată aventură şi uneori chiar o loterie. Asta pentru că, deşi plătesc pentru bilete, oamenii se trezesc în aeroport că nu mai au cu ce ajunge la destinaţie.

Aşa au păţit şi doi tineri care încercau să ajungă în Botoşani pentru o vacanţă pe care o plănuiseră de la începutul anului. Aceştia trebuiau să plece din Luton şi să aterizeze la Iaşi, dar au ajuns să stea mai bine de 17 ore prin aeroporturi, pentru ca în final să aterizeze la Bacău. Pentru că au ajuns la miezul nopţii, obosiţi şi fără alte soluţii, botoşănenii au luat şi un taxi până acasă.

Cei de la BlueAir nu au vrut să ofere nici un fel de explicaţie, deşi problemele au apărut pentru că reprezentanţii companiei au vândut mai multe bilete pe acelaşi loc.

„Aproape 40 de persoane erau în plus”

Necazul celor doi tineri a început din momentul în care au ajuns în aeroport, în noaptea de duminică spre luni. Aceştia, la fel ca şi alţi peste 200 de pasageri ai aceleiaşi curse spre Iaşi, au aflat cu stupoare că sunt cu mult mai mulţi decât sunt locuri în avion. Asta pentru că, pe acelaşi zbor, se rezervaseră mult mai multe bilete faţă de câte locuri are avionul.

„Aproape 40 de persoane erau în plus. Toţi cu bilete achitate online. Spre surprinderea noastră am aflat că o parte din aceştia erau de la un zbor precedent. Deci nu era o chestiune izolată”, a povestit O.D., tânăra care aştepta de mai bine de jumătate de an să ajungă în Botoşani.

„Cei care au mai rămas au fost pur şi simplu aleşi la întâmplare”

Puşi în faţa acestei situaţii, pasagerii au fost împărţiţi în trei categorii. Iar ce a urmat a fost de-a dreptul şocant.

„Prioritari au fost cei care deja erau de la un zbor precedent. Apoi erau persoanele cu diverse afecţiuni medicale sau urgenţe de a ajunge în ţară. Apoi părinţii cu copii mici. Cei care au mai rămas au fost pur şi simplu aleşi la întâmplare. Au deschis lista de pasageri şi au început să strige nume la întâmplare. Mi-am auzit numele, am dat biletul şi am trecut de poarta de îmbarcare. Dar m-am oprit pentru că iubitul meu nu era strigat.

Am tot aşteptat, la un moment dat am întrebat de ce pe el nu îl strigă. Şi au spus că el va merge cu un alt zbor. Aveam biletele luate împreună, locuri alăturate, el să rămână, eu să plec. Am cedat biletul unui alt pasager şi am zis că aşteptăm, să mergem împreună. La fel s-a întâmplat şi cu diverse familii, la fel luate la întâmplare”, a continuat tânăra.

Aceasta spune că ce a uimit-o a fost faptul că la poarta de îmbarcare erau angajați ai aeroportului, nu ai companiei aeriene cu care zburau. De altfel aceasta era şi unica situaţie de acest fel, celelalte companii aeriene având oamenii proprii la porţile de îmbarcare.

Nici un răspuns de la compania de zbor

Fără nici o altă explicaţie, avionul către Iaşi a decolat, iar cei câteva zeci de pasageri au rămas în aeroport. Ulterior, li s-au prezentat două opţiuni. Fie să aştepte următorul zbor pentru Iaşi, peste 24 de ore, în care riscau să fie aceleaşi situaţii, sau să plece cu primul avion disponibil spre o altă destinaţie din ţară. Au ales Bacău, dornici să ajungă cât mai repede acasă.

În următoarea noapte, de luni spre marţi, aceştia au decolat spre Bacău, unde au aterizat după ora trei dimineaţa. Şi pentru că nu aveau nici un alt mijloc de a ajunge acasă, aceştia au luat şi un taxi până la Botoșani.

Cei doi, şi toţi ceilalţi, au depus sesizări la ANPC, dar au completat şi o serie de formulare către companie. Nu au primit încă niciun răspuns şi nici nu au fost contactaţi de vreun reprezentant BlueAir. Tinerii nu au avut, însă, doar reproşuri la adresa companiei aeriene.

„Am doar ce este mai bun de spus despre echipajul de la bord. Au fost înțelegători și au făcut tot ce au putut pentru a-i face pe toți fericiți după o zi atât de grea. Au schimbat locurile pentru a reuni familiile. Ne-au ținut în siguranță și ne-au adus acasă pe cât de fericiți se putea în situația actuală. Toate cele bune pentru ei”, au completat tinerii botoşăneni.

De altfel, şi reporterii Monitorul au încercat să obţină un punct de vedere din partea companiei aeriene, însă nu au primit niciun răspuns.

Amendă de două milioane de euro

Potrivit Libertatea, ANPC a sancționat Blue Air de patru ori în acest an pentru că nu a returnat banii de bilete pasagerilor păgubiți. Primele trei sancțiuni au fost două avertismente și o amendă de 5.000 de lei, urmate de o amendă-record de 2 milioane de euro, în baza unei noi directive europene, numită Directiva Omnibus.

Peste 11.090 de zboruri ar fi anulat Blue Air în decurs de un an, potrivit ANPC, informație negată de compania low-cost. În acest context, președintele ANPC, Horia Constantinescu, a precizat pe 18 iulie că „Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă” și că Blue Air „trebuie să dea banii înapoi consumatorilor”, dar „şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului-verbal, însă trag de timp”.

Șeful ANPC a subliniat că reprezentanții Blue Air nu au ridicat procesul-verbal, deși a fost trimis prin poştă, cu confirmare de primire.

„Următorul pas este să afişăm pe geam decizia de amendă. În mod normal, dacă ştii că eşti nevinovat, vii să ridici procesul-verbal şi îl conteşti în instanţă, dar dacă nici măcar nu vii să-l ridici, aceasta arată că vrei să tragi de timp”, a mai spus Constantinescu pe 18 iulie la o conferință de presă, conform Agerpres.

După ce ANPC a acuzat Blue Air că și-ar pregăti ieșirea de pe piață și că oamenii păgubiți riscă să nu își mai recupereze banii, Cristian Rada, acționar principal și CEO Blue Air, a infirmat această variantă.

„Cu siguranță vom răspunde pe cale legală”

Întrebat cum va proceda după ce ANPC a amendat Blue Air cu o sumă-record, Cristian Rada a răspuns că se va ajunge la tribunal.

„Cu siguranță vom răspunde pe cale legală. Noi am avut deja o comunicare în presa scrisă și online și, în general, în media am comunicat că vom apela la instanțele de judecată și cu siguranță ne vom apăra în fața a ceea ce considerăm că probabil este cel puțin discutabil”, a precizat acesta, citat de Libertatea.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...