spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDosar penal pentru un permis fals cumpărat cu 100 de euro

Dosar penal pentru un permis fals cumpărat cu 100 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română şi moldovenească. A fost descoperit asupra acestuia un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi falsificat.

S-a întâmplat luni, când în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat în vârstă de 34 de ani.

În urma unui control s-a descoperit asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele de identificare ale acestuia.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.

Permis pentru o slujbă mai bine plătită

Cu privire la document, bărbatul a declarat că în timp ce se afla la muncă în Franţa, avea nevoie de permis de conducere categoria C pentru a ocupa un loc de muncă mai bine plătit. În consecinţă, a apelat la un conaţional, care, în schimbul sumei de 100 de euro, i-a obţinut un permis fals de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...