sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăLocal BTPregătiri pentru o nouă ediție a Salonului Internațional de Artă Naivă (video)

Pregătiri pentru o nouă ediție a Salonului Internațional de Artă Naivă (video)

În perioada 2 – 30 septembrie 2022, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani,în parteneriat cu Uniunea Creatorilor Profesioniști – Filiala Iași și Direcția Județeană pentru Cultură, organizează a IX-a ediție a Salonului de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”. Vernisajul va avea loc vineri, 2 septembrie, începând cu ora 12:00, în sediul Direcției Județene pentru Cultură, de pe Pietonalul Unirii.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Manifestarea se adresează atât artiştilor naivi din ţară, cât şi instituţiilor de profil din ţară care urmăresc să promoveze lucrări ale artei naive contemporane naţionale şi internaţionale.

Arta Naivă, reprezintă o pictură care nu este deloc în sensul lingvistic al ei, ci aduce, prin imaginea pictată, esența sufletului nostru, a regăsirii copilărești care este înțeleasă prin această formă simplă. Anotimpurile, păsările, regnul vegetal, toate par că se umanizează în funcție de dorințele naturii umane. Creator de atmosfere, pictorul naiv se dovedește a fi un povestitor. Invitându-ne în lumea fascinantă a esenței ființei umane, fiecare lucrare naivă ne relevă forme ale simplității prin care putem conștientiza condiția semnificativă a existenței”, au transmis organizatorii.

Prin arta naivă, felul de a pune culoarea, explozia cromatică și culorile calde, iubitorii de artă descoperă această lume a inocenţei, o lume pierdută, arhaică la care încearcă să se reconecteze.

Ediția din 2020, dedicată Margaretei Mihalache

Ediția a VIII-a a Salonului Internațional de Artă Naivă a fost organizată în anul 2020 și a fost dedicată memoriei Margaretei Mihalache. Expert al Ministerului Culturii din 2012 și consultant artistic al CJCPCT, Margareta Mihalache a trecut la cele veșnice în mai 2020. Margareta Mihalache a reuşit să reia tradiţia organizării salonului de artă naivă la Botoşani, începând din noiembrie 2009.

Calitatea celor două târguri anuale ale meşterilor populari, festivalul ouălor încondeiate, temele de cercetare, cât şi Salonul Internaţional de Artă Naivă <Georghe Sturza” au cunoscut an de an importante realizări în perioada când la cârma compartimentului de etnografie s-a aflat Margareta Mihalache, consultant artistic care şi-a dedicat toate cunoştinţele şi priceperea pentru ca zestrea strămoşească să fie mai bine conservată şi redată publicului”, a declarat atunci Cornelia Ciobanu, directorul CJCPCT.

Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, a reamintit că, în 2019, la propunerea Margaretei Mihalache, a acceptat ca holul instituţiei să devină spaţiu expoziţional. „Se cuvine să facem o reverenţă pentru activitatea Margaretei Mihalache, care a slujit cu pasiune, cu ardoare, cu tenacitate, cu perserverenţă arta tradiţională din judeţul Botoşani şi îi suntem datori pentru că a reuşit să dea o faţă nouă nu doar târgurilor, ci să repornească acest salon de artă naivă, care face cinste Botoşaniului cultural”, a spus tot atunci Dănuţ Huţu.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
23.8 ° C
25.6 °
23.3 °
84 %
1kmh
66 %
sâm
38 °
Dum
39 °
lun
40 °
mar
38 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La banii ăștia, normal că nu mai dau rest  aparatele.

EDITORIAL

Anul 2024 va intra în istoria contemporană a României ca fiind reperul temporal ce a adunat în jurul lui maximum de scrutine electorale posibile...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat De prin zona femeiască: -Zi-mi, pe unde-ai mai umblat?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...