luni, mai 20, 2024
AcasăLocal BTCampanie inedită a polițiștilor de la Protecția Animalelor. Săteni învățați să-și prețuiască...

Campanie inedită a polițiștilor de la Protecția Animalelor. Săteni învățați să-și prețuiască animalele de companie

Duminică, pe 28 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociația ”We Care About Strays”, au organizat o acțiune, în comuna Dimăcheni, pentru informarea deținătorilor de animale privind obligativitatea sterilizării și interdicției abandonului de animale.

„Peste 80 de persoane au fost consiliate de polițiști și voluntari cu privire la respectarea legislației privind asigurarea unor condiții optime de trai animalelor de companie pe care le dețin, fiind verificat și modul în care sunt respectate, aceste condiții, pentru 65 de animale de companie. Activitatea a avut ca scop popularizarea legislației în domeniul protecției animalelor, prevenirea situațiilor în care animalelor sunt abandonate, reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Totodată, polițiștii și voluntarii au urmărit încurajarea populației din zonele rurale în scopul sterilizării animalelor deținute în gospodării și în spațiile adiacente și a beneficiilor aduse de sterilizare. În același context polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și voluntarii asociației ”We Care About Strays” au împărțit pliante cu principalele obligații si prevederi legale în domeniu, precum și hrană, obiecte de contenție și adăpost, familiilor ce dețin animale de companie.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
16.2 ° C
16.6 °
15.5 °
75 %
2.2kmh
42 %
lun
23 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...