spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTBotoșănean căutat în Germania prins de polițiști. Este acuzat de trafic de...

Botoșănean căutat în Germania prins de polițiști. Este acuzat de trafic de persoane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să localizeze, luni, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Cristinești, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, de către autoritățile germane.

În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii botoșăneni, acesta a fost identificat într-o comună, din județul Constanța, iar cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J Constanța a fost reținut și, ulterior, escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, unde s-a dispus reținerea acestuia.

Tânărul este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de persoane, săvârșite pe teritoriul Germaniei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...