spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTAccident în fața polițiștilor. Șoferul era băut și avea o armă letală...

Accident în fața polițiștilor. Șoferul era băut și avea o armă letală în mașină

Beat la volan și cu o armă letală lângă el. Așa a fost prins un șofer din Ștefănești, după ce a pierdut controlul direcției de mers chiar în fața polițiștilor.

S-a întâmplat miercuri, când acesta a fost observat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul  pe Drumul Național 29D, în comuna Durnești, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, intrând în impact cu șanțul de pe marginea acesteia, fără a rezulta avarii.

Polițiștii au stabilit identitatea bărbatului, precum și faptul că emena halenă alcoolică, însă nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Armă letală descoperită de polițiști

Totodată, pe scaunul din dreapta față al autoturismului a fost găsită o arma letală calibru 12, tip puşcă, neasigurată în toc, care a fost ridicată de polițiști.

„Din verificări a rezultat faptul că bărbatul este posesor legal de arme letale, destinația vânătoare. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regimului armelor și muniției, iar ca măsură complementară i-a fost anulat  dreptul de deţinere, de port şi folosire a armelor”, au transmis reprezentanții IPJ.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Foto: arhivă

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...