spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAtelier făcut scrum, din cauza unui scurtcircuit. Benzina din interior a întețit...

Atelier făcut scrum, din cauza unui scurtcircuit. Benzina din interior a întețit flăcările

În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Drăgușeni. O clădire folosită ca atelier de reparații a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă la alte construcții din gospodărie.

În interior existau și șase litri de benzină, ceea ce a favorizat propagarea flăcărilor la întreaga clădire. În momentul producerii evenimentului, proprietarii erau acasă. Aceștia au încercat să stingă incendiul, dar nu au reușit.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comună. Aceștia au acționat rapid pentru a localiza incendiul, reușind să protejeze casa, o altă anexă, două tone de lemne de foc și două tone de peleți”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În ciuda intervenției pompierilor, flăcările au distrus atelierul respectiv și bunurile din interior, inclusiv diferite unelte electrice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

✅Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU vă recomandă:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...