vineri, martie 21, 2025
AcasăLocal BTPermise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști după un...

Permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști după un val de controale

Operațiune de amploare organizată de polițiști. S-a întâmplat duminică, pe 6 noiembrie a.c., când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Ștefănești, Secția de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secția de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, Secția de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și Secția de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit subinspectorului de poliție Cosmin Horobeț, din cadrul Serviciului Cabinet, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 128 de persoane, verificate peste 80 de autovehicule și au fost efectuate 41 de testări cu aparatul etilotest. „În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 8.500 de lei”, a precizat Cosmin Horobeț.

Totodată, pentru abateri constatate la regimul rutier au fost reținute în vederea suspendării cinci permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
12.6 °
40 %
2.1kmh
0 %
vin
15 °
S
15 °
D
14 °
lun
16 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, se iau măsuri benefice și pentru confortul celor care vor să fumeze în spitalul județean.

EDITORIAL

Încerc acum, după ce s-a tras cortina peste al doilea act al parodiei prezidențiale, să înțeleg ce i-au mânat în luptă pe susținătorii zeloși...

EPIGRAMA ZILEI

Doamne sfânt, Doamne ceresc, În acest secol sinistru Fă-ne un zid chinezesc De la Tisa pân' la Nistru... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...