spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTO generație de aur pentru luptele greco-romane

O generație de aur pentru luptele greco-romane

Ultima competiție la lupte din acest an, pentru categoria de vârstă până în  17 ani s-a desfășurat la Odorheiul  Secuiesc, în perioada 11 – 13 noiembrie 2022,  unde s-au întrecut sportivii de la cele trei stiluri: lupte greco-romane, lupte libere și lupte feminine.

Chiar dacă sala de sport din localitate nu a fost suficient de încăpătoare și de călduroasă, numărul mare de sportivi participanți la această competiție au făcut-o incandescentă și plină până la refuz. Meciurile frumoase din punct de vedere tehnic au ridicat tribunele în picioare de multe ori, iar galeriile au ovaționat minute în șir.

La lupte greco-romane Liceul cu Program Sportiv Botoșani a participat cu un lot bine pregătit și a avut o comportare foarte bună. Astfel, din cele zece categorii de greutate pentru această categorie de vârstă, luptătorii botoșăneni au obținut șase medalii. Sportivii au fost însoțiți și pregătiți de profesorii Baciu Victor, Iacob Dan și Sandu Andrei Drăguțu  și au obținut următoarele rezultate: două titluri de Campioni Naționali – Ghețău Eduard-Alexandru, categoria 55 kg, respectiv Cozma Teodor-Florin, categoria 71 kg. De asemenea, sportivii botoșăneni și-au mai trecut în palmares și patru medalii de bronz obținute de Olariu Alin, categoria 55 kg, Cozma George-Lucian, categoria 71 kg,  Lekner Benedict-Emanuel, categoria 80 kg și Haras Cosmin, cat. 110 kg.

LPS, pe locul doi pe ţară

La terminarea competiției, din cele 34 de cluburi participante, Liceul cu Program Sportiv Botoșani s-a clasat pe locul al doilea pe țară.

„Un rezultat atât de bun și o generație așa valoroasă, nu am mai avut  din anul 2009”, a declarat profesorul Victor Baciu, unul dintre artizanii victoriilor botoșănene, care a ținut să-i felicite atât pe sportivi pentru efort și implicare, dar și pe cei care i-au susținut și le-au fost alături.

– Ciprian MITOCEANU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.3 °
89 %
3.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...