miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTMăsuri dispuse de forțele de ordine pentru Festivalul de datini și obiceiuri...

Măsuri dispuse de forțele de ordine pentru Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă

Jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție și pompieri, vor asigura măsurile de protecție în vederea desfășurării în condiții de siguranță a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, organizat duminică în municipiul Botoșani.

Între orele 11.00 – 12.00, circulația rutieră pe traseul Piața Revoluției – str. Cuza Vodă – str. Nicolae Iorga – str. Calea Națională – Direcția Muncii – str. Cuza Vodă – Piața Revoluției va fi restricționată de echipaje de poliție pentru a permite deplasarea fără incidente a paradei formațiilor. „În acest sens, recomandăm participanților la trafic să aleagă alte trasee de deplasare în intervalul orar menționat și să manifeste înțelegere față de măsurile luate de autorități”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. După terminarea paradei, jandarmii vor acționa în zona Pieței Revoluției pentru a preîntâmpina producerea unor fapte antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea afecta participanții la această manifestare cultural-artistică tradițională.

Tot în acest sfârșit de săptămână, jandarmii vor avea o prezență activă și în Parcul Mihai Eminescu, la Târgul de Crăciun, organizat în perioada 12 – 18 decembrie, acțiunile urmând să fie organizate pentru prevenirea unor eventuale situații de tulburare a ordinii și liniștii publice. „Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale”, a adăugat Dan Izotov.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.7 °
6 °
82 %
2.4kmh
100 %
mie
15 °
joi
17 °
vin
17 °
sâm
16 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...