duminică, mai 12, 2024
AcasăLocal BTȘoferi inconștienți scoși la timp din trafic de polițiști

Șoferi inconștienți scoși la timp din trafic de polițiști

Orice plecare la drum cu mașina se poate termina cu surprize. O dovedesc acțiunile organizate de polițiștii rutieri, care scot la iveală în fiecare zi tot felul de ilegalități comise pe drumurile din județ.

Noaptea trecută (n.r. – 16 spre 17 decembrie a.c.), polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot noaptea trecută, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe un drum din comuna Tudora, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din județul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, cel de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, verificările făcute de polițiști au arătat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur

Și polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, tot noaptea trecută, undeva pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din comuna Vorona. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, suceveanul alegându-se și cu un al doilea cap de acuzare, respectiv conducere fără permis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
16 °
14.4 °
50 %
3.7kmh
100 %
Dum
15 °
lun
14 °
mar
15 °
mie
16 °
joi
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...