miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTEliberare din arest sărbătorită cu un accident rutier (video)

Eliberare din arest sărbătorită cu un accident rutier (video)

Un bărbat din Botoșani, s-a bucurat de libertate doar câteva ore. În vârstă de 62 de ani, acesta tocmai scăpase de arest preventiv, cu care s-a ales la mijlocul anului.

Bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani la ora 17, miercuri seară. Asta după ce instanţa i-a înlocuit măsura de arest preventiv, cu cea de arest la domiciliu. De bucurie, acesta şi-a pus hainele într-o valiză, a urcat la volanul unui Volkswagen Polo, cu numere de Germania, şi a plecat spre Răuseni. De nerăbdare, însă, a călcat prea tare pedala e acceleraţie, iar în satul Victoria, comuna Stăuceni, a scăpat maşina de sub control.

Autoturismul a derapat pe şosea, a intrat pe contrasens, după care a lovit un copac de pe marginea drumului şi a ajuns pe cupolă, într-o curte, unde a mai doborât un stâlp de electricitate și un arbore. “M-am oprit pentru că am văzut că jumătate de la cablul de la instalație era jos. Am zis să opresc și am văzut avariile. Era o singura persoană. Omul a zis că e singur. Nu putea să iasă din mașină, era încarcerat, pompierii l-au scos. Era conștient. Nu pot să-mi dau seama cum a pierdut controlul. Cred că viteza, altceva nu văd. Probabil a pierdut controlul pentru o fracțiune de secundă”, a spus primul martor care a ajuns la faţa locului.

Desfăşurare de forţe de intervenţie

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Pompierii l-au scos pe bărbat din autoturism. Acesta era conștient și a fost preluat de echipajul TIM – SMURD pentru a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. „La locul accidentului am găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 62 de ani, victima unui accident rutier. Bărbatul era șoferul, încarcerat, după extragerea cu ajutorul colegilor de la pompieri-descarcerare. A fost stabilizat, evaluat încă de la locul accidentului. Acesta prezenta escoriații la nivelul scalpului și la nivelul membrelor superioare. Apoi a fost transportat la UPU pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul primar de medicină de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD Botoșani.

Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Arest preventiv după un atac cu cuţitul

Bărbatul fusese condamnat la arest preventiv după ce, în luna iunie a acestui an, a lovit o femeie și a amenințat cu cuțitul un localnic. Potrivit polițiștilor, bărbatul a mers la un magazin de articole sportive de pe strada Ion Pillat în plină zi. Acolo a lovit-o pe o femeie de 47 de ani, administrator al respectivei societăți, provocându-i acesteia leziuni fizice. În acelasi context, atacatorul, înarmat cu un cuțit, ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat în vârstă de 43 de ani, martor ocular la incident, care a intervenit pentru a proteja victima. Individul a fost imobilizat și dezarmat de cuțit de către doi agenți de securitate, care se aflau în apropiere.

Instanţa i-a modificat, în urmă cu două zile, măsura, cu una mai blândă, iar miercuri seară pleca acasă, tocmai eliberat din Penitenciar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.7 °
9.3 °
64 %
3.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...