sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTSurori ajunse la spital după un accident rutier

Surori ajunse la spital după un accident rutier

Două surori au ajuns la spital după un accident de circulație care a avut loc vineri seară. Incidentul s-a petrecut pe drumul județean 291B Dorohoi – Mihăileni, în apropiere de Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni.

Potrivi dorohoinews, se pare că șoferul unui autoturism Mercedes se deplasa dinspre Șendriceni spre Dorohoi. La un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și nu a mai reușit să evite impactul cu un autoturism Volkswagen care se deplasa din sens opus. În urma impactului au rezultat două victime. Conform informațiilor de la fața locului, victimele se aflau în autoturismul Volkswagen și sunt surori, dintre care una minoră.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție și o ambulanță din cadrul SJA. Autosanitara a preluat victimele și le-a transportat la spital.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.

foto – arhiva

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13 ° C
14.9 °
12.8 °
63 %
3.1kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...