spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDoliu la Spitalul Județean. Un cunoscut chirurg a plecat la ceruri

Doliu la Spitalul Județean. Un cunoscut chirurg a plecat la ceruri

Colectivul medical din cadrul celui mai mare spital din județ a aflat cu durere de decesul chirurgului Florentin Stână.

Medicul a activat preț de câteva decenii în cadrul secției Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Județean de Urgență. În vârstă de 75 de ani, acesta se pensionase de câțiva ani, după ce a operat mii de botoşăneni cu afecţiuni chururgicale dintre cele mai grave.

Potrivit apropiaților familiei, medicul Florentin Stână avea o viață activă și nu suferea de probleme medicale severe. Din păcate, în cursul după-amiezii de joi, acesta a fost găsit fără suflare în propriul apartament. Descoperirea cumplită a făcut-o chiar soția acestuia, care se întorsese din oraș. Femeia a apelat imediat serviciul 112. Un echipaj cu medic al SMURD a ajuns în scurt timp la fața locului, dar din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru colegul lor, fiind declarat decesul.

Întreg corpul medical din cadrul SJU Mavromati este îndurerat de pierderea colegului.

Din păcate, decesul acestuia survine la doar câteva zile după ce un alt medic pensionar din cadrul SJU a decedat. Înainte de cei doi, un medic de familie a fost condus pe ultimul drum, după ce a fost răpus de o afecțiune grea.

Dumnezeu să îl ierte!

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...