spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTVeşti bune pentru cei care au nevoie de cazier judiciar

Veşti bune pentru cei care au nevoie de cazier judiciar

Cazierul judiciar va putea fi obținut și în format electronic, potrivit legii adoptate de Parlament și promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Administrația prezidențială a anunțat marți că șeful statului a promulgat decretul de promulgare a Legii pentru completarea unui articol din Legea privind cazierul judiciar. Legea prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în format electronic a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna decembrie. Concret, actul normativ prevede ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare să fie făcută în format electronic.

Certificatul de cazier judiciar este documentul care atestă situația judiciară a unei persoane fizice sau juridice, în baza unei cereri. Certificatul de cazier judiciar se eliberează acum la ghișeu, la secțiile de poliție, în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...