spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTBalanța justiției cântărește diferit. Avocat iertat de o condamnare penală

Balanța justiției cântărește diferit. Avocat iertat de o condamnare penală

Prins băut la volan, un avocat din cadrul Baroului Botoșani a scăpat ca prin urechile acului de o condamnare penală. Acuzat de conducere sub influența alcoolului, F.V.Ș. a beneficiat de amânarea aplicării pedepsei.

Prin urmare, el nu își va pierde calitatea de avocat întrucât decizia instanței nu reprezintă o condamnare penală în adevăratul sens al cuvântului. Amânarea pedepsei este o măsură de personalizare judiciară a pedepsei, care poate fi eficientă în cazul infracțiunilor de o gravitate redusă.

În fapt, instanța stabilește o pedeapsă pentru o persoană, dar amână aplicarea ei sub rezerva dovezii de îndreptare pe care o va da inculpatul într-o anumită perioadă de timp numită termen de supraveghere. De altfel, avocatul va fi supus la un termen de supraveghere de doi ani, timp în care va trebui să respecte mai multe măsuri.

Dat de gol de o întoarcere

F.V.Ș. a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în iulie 2022, iar procesul s-a derulat tot la Suceava datorită calității sale de avocat. În fapt, pe 23 ianuarie 2022, adică într-o zi de sâmbătă, el a fost surprins la volanul unui VW Jetta, pe str. Zadurovici din Dorohoi, având în sânge o îmbibație alcoolică în sânge de 1,41 g.‰ la prima probă și 1,25 g.‰ la cea de-a doua probă.

Ce l-a dat de gol a fost faptul că el a încercat să întoarcă mașina, dar nu a reușit manevra din prima. Acest lucru a atras atenția unui echipaj de poliție aflat în misiune, care a pornit imediat semnalele acustice și luminoase de la autospecială și a plecat după el. Când s-au apropiat de mașina lui, polițiștii au simțit un miros de alcool. Așa că l-au pus să sufle în etilotest.

Însă, deși era ora 9,15, adică dimineața, în ciuda multiplelor încercări, avocatul nu a reușit să facă o testare validă, scena fiind surprinsă de camera body-cam din dotarea lucrătorilor de poliție. În schimb, s-a oferit singur să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, recunoscând că ar fi băut un cocktail înainte de a pleca la drum.

Probleme din cauza unui pahar cu suc

Audiat în calitate de suspect, avocatul a arătat că, în data de 22 ianuarie 2022 a participat la manifestările culturale dedicate Zilei Unirii Principatelor Române organizate în municipiul Dorohoi. Ulterior, a mers la domiciliul unui prieten, care l-a invitat la serbarea zilei sale de naștere. A mâncat și a băut, după care a rămas să doarmă la amicul său.

A doua zi nu a mâncat nimic, dar i-a cerut amicului un pahar de suc, acesta indicându-i că, în frigider, se afla o sticlă cu amestec de sucuri de fructe. A pus într-un pahar aproximativ 250-300 ml din conținutul acelei sticle, remarcând că era foarte rece, dar nu și-a dat seama dacă avea sau nu și alcool.

În schimb, când i s-a adus la cunoștință rezultatul probelor biologice, el a considerat că, raportat la cantitatea de alcool, momentul ingerării și cel al opririi în trafic, valoarea alcoolemiei este mult prea mare. Prin urmare, avocatul a solicitat reexaminarea probelor biologice de sânge și recalcularea alcoolemiei, nefiind de acord cu valoarea stabilită. Doar că cererea sa a fost respinsă, de la momentul interceptării în trafic și până la momentul recoltării probelor trecând circa un sfert de oră.

Cercetările, dar și procesul au mers destul de repede, așa că după numai circa un an de la comiterea faptei Curtea de Apel a dat un prim verdict. Astfel, instanța i-a stabilit pedeapsa de un an închisoare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Condamnare mai aspră într-o situaţie similară

Deși un principiu de drept spune că toți sunt egali în fața legii, realitatea nu o confirmă. Iar dovada vine chiar din instanță. Un alt botoșănean, care a fost prins cam în aceleași condiții ca și avocatul, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. M.D. a fost prins băut la volanul unui autoturism, pe 28 martie 2021, având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,41 g‰ la prima probă și de 1,27 g‰ la a doua probă.

Trimis în judecată, el a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Botoșani la 8 luni de închisoare cu suspendare. Pedeapsa este mai mică, dar bărbatul a recunoscut totul și a cerut să fie judecat în formulă simplificată, care implică automat reducerea limitelor de pedeapsă. Doar că în acest caz este vorba de o condamnare care va fi menționată și în cazier, nu o amânare a pedepsei.

În plus, M.D. va trebui să muncească în folosul comunității. Iar instanța a venit cu o explicație care vine cumva în contradicție cu decizia Curții de Apel Suceava în cazul avocatului. „Constatând că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului există şi constituie infracţiune, instanţa va dispune condamnarea inculpatului, întrucât, faţă de împrejurările concrete şi grave ale comiterii faptei, simpla stabilire a unor pedepse, urmate de amânarea acestora, este insuficientă, atât sub aspectul represiv, cât şi sub aspectul preventiv, special şi general, al sancţiunii”, au invocat magistrații de la Judecătoria Botoșani.

De altfel, conducerea sub influența băuturilor alcoolice a devenit un fenomen la Botoșani, numărul celor care urcă turmentați la volan crescând de la un an la altul. În plus, evenimentele rutiere în care sunt implicați acești șoferi s-au înmulțit. Toate acestea indică un singur lucru – măsurile dispuse de polițiști și sancțiunile aplicate în instanță nu au darul să descurajeze un astfel de comportament.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...