spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTAccident mortal judecat după patru ani

Accident mortal judecat după patru ani

Un accident mortal petrecut în august 2018 în județul Suceava și în care și-au pierdut viața doi botoșăneni – tată și fiu – a ajuns abia acum în instanță. Considerat vinovat de producerea tragediei, șoferul unui autoturism, care a dat cu mașina peste cei doi botoșăneni, a fost trimis în boxa acuzaților pentru ucidere din culpă.

Accidentul mortal a avut loc pe drumul european E 58, în intersecția cu șoseaua ocolitoare a municipiului Suceava, în acel amenajament rutier cunoscut și sub numele de „Zidul Morții”. Era ora 3 dimineața, iar cei doi botoșăneni, Ghiorghi și Gheorghe Rusu, de 63 și respectiv 36 de ani, ambii din comuna Ripiceni, mergeau pe marginea drumului, fără să fie echipați cu haine cu elemente reflectorizante, ei plecând pe jos de la firma la care erau angajați.

În acel moment, dinspre Ilișești a apărut un autoturism Citroen Picasso, condus de Dorel Leuciuc, din Șerbăuți (județul Suceava), care tocmai se întorcea dintr-o vacanță din Spania împreună cu membrii familiei sale. Imediat ce mașina a ieșit din așa-zisul sens giratoriu, pe fondul oboselii, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Pietoni loviţi în plin

Mașina a ieșit de pe șosea și i-a izbit în plin pe cei doi botoșăneni. Din păcate, echipajele medicale care au intervenit atunci nu au putut decât să constate decesul celor doi. În urma accidentului au fost răniți ușor și cei doi copii ai familiei din Șerbăuți, unul de 15 ani și celălalt de numai un an, motiv pentru care au fost transportați, împreună cu mama lor, la Spitalul Județean Suceava. Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost 0.

Nenorocirea a avut loc la o oră când traficul era redus, după ce șoferul parcursese un drum foarte lung și mai avea puțin până să ajungă acasă. Cercetările au durat însă aproape patru ani și jumătate, în cauză fiind efectuate mai multe expertize. Dosarul se va judeca la Judecătoria Suceava.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.7 °
43 %
3.6kmh
100 %
mie
20 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...