spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTDirectorul unei mari companii din județ a fost găsit mort

Directorul unei mari companii din județ a fost găsit mort

Unul dintre cei aflați la conducerea companiei Formens a fost găsit fără suflare. Potrivit mesageruldenord descoperirea macabră a fost făcută chiar de soția acestuia, duminică dimineață.

Marius Grădinaru avea 42 de ani și era directorul financiar al companiei Formens de mai bine de opt ani.

Bărbatul a fost găsit duminică, la primele ore ale dimineții, de către soția lui, în fântâna din gospodărie. Cei doi locuiau într-o casă în municipiul Botoșani și aveau amenajată o fântână în interiorul unei camere tehnice. La o bucată de noapte bărbatul s-a ridicat din pat și a mers în camera respectivă. Spre dimineață, soția s-a alertat de faptul că acesta era de negăsit. Ulterior a realizat că bărbatul este căzut în fântâna adâncă de aproape 20 de metri. La fața locului au ajuns cadre medicale, dar și pompieri, pentru a scoate trupul acestuia. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Polițiștii botoșăneni au declanșat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. “Efectuăm cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei autopsii”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Oamenii legii nu exclud varianta unui suicid în acest caz. Cei din cadrul companiei sunt șocați de vestea tragediei și cu greu pot crede că ar fi vorba de suicid. “Nu părea genul să se lase doborât de probleme. Era mereu stăpân pe el, în orice situație”, a spus un angajat din structurile de conducere ale companiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...