sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTAgenția pentru Protecția Mediului anunţă că se pregăteşte să numere pisicile sălbatice...

Agenția pentru Protecția Mediului anunţă că se pregăteşte să numere pisicile sălbatice din judeţ

Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani anunță că, în perioada aprilie-mai 2023, va avea loc acţiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie strict protejată de interes comunitar.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Evaluarea se va face în 18 fonduri cinegetice de pe teritoriul județului Botoșani de către gestionarii acestor fonduri, separat sau împreună cu reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, DAJ Botoșani, unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, proprietari de terenuri, reprezentanţi ai unităţilor de cercetare şi învăţământ în domeniul cinegetic sau al biodiversităţii, ONG-uri și custozi.

În cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritatea centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, cu avizul prealabil al Academiei Române.

La acţiunea de evaluare din anul 2022, pe teritoriul judeţului Botoşani au fost inventariate 145 exemplare de pisică sălbatică, în creștere față de anul 2021, aflate în cele 18 fonduri de vânătoare existente.

„Toate datele care reflectă prezența speciei de pisică sălbatică  la nivelul fondurilor cinegetice, vor fi integrate într-un studiu de estimare a efectivelor la nivel național și de determinare a nivelului maxim de intervenție în aceste populații. Programul acţiunilor pentru evaluarea speciei pisică sălbatică va fi publicat pe site-ul APM Botoşani în perioada următoare”, a declarat directorul executiv al APM Botosani, ing. Eugen Mateciuc.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...