vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTZeci de sancţiuni aplicate din cauza vitezei

Zeci de sancţiuni aplicate din cauza vitezei

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 60.000 de lei, dintre acestea, 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Zeci de pietoni legitimaţi

Având în vedere faptul că una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în municipiul Botoșani, o reprezintă abaterile comise de pietoni și bicicliști, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere a acestor categorii de participanți la trafic.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 68 de persoane, dintre care 12 utilizatori de biciclete și trotinete și au fost controlate 30 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.800 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.8 ° C
19.6 °
16.6 °
84 %
1.5kmh
0 %
vin
34 °
S
25 °
D
31 °
lun
38 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...