spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTMotociclist accidentat într-un sens giratoriu (video)

Motociclist accidentat într-un sens giratoriu (video)

Un motociclist a fost transportat la spital după ce a fost victima unui accident rutier. 

Incindentul a avut loc la intersecția străzilor Sucevei cu Pacea, luni dimineață. Din primele informații, se pare că motociclistul, în vârstă de 34 de ani, a pătruns în giratoriu de pe Pacea și un autoturism marca Volkswagen a intrat dinspre strada Sucevei. Autoturismul a acroșat motocicleta, care încerca să meargă spre înainte, iar cel aflat la ghidon a fost proiectat pe asfalt.

O ambulanță cu medic a sosit la fața locului și l-a preluat pe motociclist pentru a-l transporta la spital. “Pacientul a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior drept. A fost stabilizat la fața locului și transportat la Urgențe pentru mai multe investigații de specialitate”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoșani.

Polițiștii ajunși la fața locului au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului. Niciunul dintre cei implicați nu se afla sub influența alcoolului.

Traficul în zonă a fost aproape blocat câteva zeci de minute. Mai multe echipaje de polițiști au ajuns în zonă pentru a încerca să descongestioneze sutele de autoturisme care veneau din toate direcțiile la acea oră de trafic intens.

motociclist

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...