spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPeste 11 litri de sânge donați de jandarmii botoșăneni

Peste 11 litri de sânge donați de jandarmii botoșăneni

În ultimele două zile, ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, precum și elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în practică în această perioadă, au donat sânge în cadrul campaniei ,,MAI uniți pentru viață”, inițiată de Instituția Prefectului – Județul Botoșani, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani.

Ieri și azi, 28 de jandarmi s-au alăturat celorlalți participanți la campanie, din dorința de a ajuta și conștienți că acest gest benevol poate face diferenţa dintre viaţă și moarte.

De ani de zile, sângele jandarmilor botoșăneni ajunge în transfuziile primite de bolnavi în spitale, ajutând la însănătoșirea acestora. „Pentru că niciodată nu sunt suficienți donatori, iar nevoia de rezerve de sânge este constantă, ne vom alătura, de fiecare dată, atât campaniilor desfășurate la nivel local, cât și celor organizate la nivel național de Jandarmeria Română, în parteneriat cu Patriarhia Română”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...