Cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul comunei datează din perioada cucuteniană a eneoliticului dezvoltat, faza culturală A. În satul Dobârceni s-au descoperit piese de silex, fragmente ceramice, bucăți de chirpici ars în punctele „Dealul Viei”, „La Hâlboci” și „Dealul Vălmășiei”. Urme ale unor așezări deschise din bronzul târziu, epoca fierului, epoca migrațiilor și perioada medievală târzie, mai ales fragmente ceramice, întregesc inventarul descoperirilor arheologice din acest areal. Referențial pentru documentarea așezărilor medievale din această comună este uricul din 15 octombrie 1427, prin care Alexandru cel Bun îi miluiește pe Oancea și femeia lui, Nastea, cu „un sat la Carpeni, unde a fost casa lui Dobrăcin și a lui Bratul Pleșescul”. Satul se afla în hotar cu Șușman, cu Bașeul, satul lui Oprișac, pădurea și satele panului Mihail. Expresia „pe unde au stăpânit din veac” ne arată, practic, o vechime mult mai mare a așezărilor, chiar dinainte de întemeierea statului. Din modul în care e formulat documentul înțelegem că Dobrăcin și Bratul Pleșescul erau frați. Practic, acest act devoalează nucleul viitoarelor trei sate: Dobârceni – urmașii lui Dobârcin, Brăteni – urmașii lui Bratul și Șușmănești/Cișmănești – urmașii lui Șușman. Dintr-un act din 7 mai 1546, de la Petru Rareș voievod, aflăm că la un moment dat satele „Lingurișeștii, unde a fost casa lui Șușman, la Cărpiniș și cu pricutul pe Bașeu”, respectiv „Selicicani, care este întemeiat pe hotarul Lingurișeștilor” fuseseră ale lui Oniul vistiernicel, fiul Anușcăi, nepot de soră lui Iucșa și Marina, iar acesta le dăduse la schimb cu alte sate lui Ștefan cel Mare. Un ispisoc de la Petru Șchiopul voievod, de prin 1583-1584, arată că avusese loc o judecată între locuitorii din satele Dobârceni și Silișcani, pentru hotarul din satul Șușmănești, fără a da, însă, alte amănunte. La 11 februarie 1636, în fața lui Vasile Lupu voievod vin urmașii lui Corin, fii și nepoți și vând „dreptă a lor moșâi părintiască, jumătate den satu Șușimăneștii, cari iaste în țânutul Dorohoiului”, cumpărător fiind Dumitrașcu Șoldan, marele vornic al Țării de Sus. Tot atunci, urmașii Fătului și ai Saftei vând aceluiași mare vornic „iarăși driaptă a lor moșii părintiască, a patra parte dentu acialași satu Șușmăneștii. Din ceea ce se înțelege, satul mergea pe unul, maxim doi bătrâni, ai cărui urmași sunt cei ce vând, rude între ei, dar și răzeși, ca unii ce stăpâneau liber proprietăți megieșe din același loc. Cât despre celălalt sat, Brăteni, la 8 mai 1637 Vasile Lupu voievod întărește o parte din Brăteni, dar rezumatul dintr-un opis al condicii de acte din 1845 a lui Mihail Sturdza voievod nu aduce informații lămuritoare. Puțin mai explicit, dar nu suficient, este ispisocul de la Vasile Lupu voievod, din 28 iunie 1644, pentru „pâra ce au avut feciorii lui Mălai cu Vasile Cărăiman ce-au fost pitaru pentru niște părți de ocină din satul Brătenii, ce sânt pe Bașău, în țânutul Dorohoi”. Documentul este un rezumat într-un „izvod de scrisori moșiei Brătenii, ce au pus amanet comis(ul) Costachi Jora”.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
