Pe 2 aprilie 1839, la Iași, ieșea de sub tipar, la tipografia Institutului Albinei, primul număr al „Foii Sătești a Principatului Moldovei”, din străduința redactorului Gheorghe Asachi. Preambulul Ahaforalei reda rezumativ scopul acestei prime publicații din zona Moldovei:
„Ocârmuirea acestui pământ, plină de îngrijire de a întemeia și a spori binele tuturor treptelor de locuitori, u socotit de cuviință a se înființa această Foaie numită Sătească, ca prin a ei mijlocire să se facă cunoscute sătenilor toate poroncile și povățuirile ce se slobod pentru îndemânarea locuitorilor. Părintele Parohul, adică Preotul satului în toate Duminicile, după ieșire din Sfânta Liturghie, va aduna pe poporăni la un loc cuvenit și va citi în auzul tuturor cuprinderea acestei Foi, pentru ca să înțeleagă fieșcarele și să urmeze celor poroncite. Către aceste uneori se vor adăugi sfaturi înțelepte și folositoare pentru păstrarea sănătății atât a oamenilor, cum și a vitelor lor, și povățuiri pentru câte privesc la fericirea locuitorilor.”
Cititorului anului 2023, „Foaia Sătească” îi oferă posibilitatea plonjării într-un trecut, aproape uitat, în care oamenii acestor locuri își trăiau viața de zi cu zi: își scoteau casele la mezat, mergeau în procese pentru „împresurarea” moșiilor, își pierdeau și își recuperau vitele, cumpărau și vindeau dughene, își căutau țiganii fugari, aflați încă în robie etc.
Întâmplările din Botoșani și din împrejurimi din acele timpuri prinse în paginile ziarului învie atmosfera primei jumătăți de secol XIX, aducând în prim-plan oameni și fapte, unele de mult uitate, altele, poate, încă vii în memoria noastră, datorită unui concurs de împrejurări legat de devenirea de mai târziu a oamenilor și a locului.
Satul Ionășeni din comuna Trușești se leagă negreșit de numele familiei Balș, pe linia vornicului Ionașcu Balș, care dă numele acestei localități. Ionașcu Balș, pârcălab de Dorohoi, vornic, unicul purtător al numelui Ionașcu în toate ramurile familiei Balș, nu era altcineva decât fiul medelnicerului Vasile Balș. Căsătorit mai întâi cu fiica vornicului Sârbul, apoi cu Tofana Dubău, a avut șase copii: Paraschiva, Alexandra, Vasile, Ruxandra, Antimia, Anița, prin a căror căsătorie se înrudește cu familiile Cantacuzino, Hajdeu, Costachi, Bașotă.
Moșia Ionășeni intră în proprietatea unicului său fiu, Vasile, ajuns stolnic în 1721. De la stolnicul Vasile, moșia trece în proprietatea fiului său, Andrei, spătar și apoi mare logofăt. După Andrei Balș, moșia e stăpânită de Constantin Balș, paharnic în 1783 și spătar în 1787. Neavând moștenitori, Constantin Balș lasă moșia nepotului său, Vasile, căsătorit cu Catinca Vârnav. Ultimul proprietar consemnat pe această linie pare a fi aga Grigore Balș, înmormântat, ca și străbunul său Constantin Balș, în biserica de aici, ctitorită de Ionașcu Balș.
Moartea celui din urmă proprietar, neelucidată până la capăt, era consemnată în paginile „Foii Sătești a Principatului Moldovei”:
„La 25 April curgătorul an (1839 – n.n.) Aga Grigori Balș, proprietarul moșiei Ionășenii din sat de la a sa așezare cu trăsura cu doi cai, întovărășit de un vizitiu cu un fecior, pe la vremea nopții s-au pornit pe moșie la pluguri și înserând până pe la un ceas sau mai bine din noapte, la întoarcerea sa când merse acasă, la un deal unde din dreapta era o râpă mare cu depărtare de la drum ca de un stânjen, s-au slobozit o armă a cărei încărcătură lovind pe Aga Balș îndată au stătut mort, în care obiect în Judecătoria urmează dela, și din cuprinderea ei după cercetările făcute și după științele adunate, se prepune că ucigașul ar fi un Pavel Unguru, ce au fost vizitiu al răposatului Agă, care cu vreo două sau trei zile mai înainte de ucidere s-au făcut nevăzut de la îndatoririle sale, fiind dojenit pentru greșelile ce au făcut.”
„Foaia Sătească a Principatului Moldovei” publica portretul lui Pavel Unguru spre a fi adus spre cercetare. Alte documente din arhive sau publicate în presa vremii vor pune în lumină întâmplarea cu ultimul descendent pe o linie a vastei familii Balș.
– Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
