spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTCurse cu poliţia pe urme încheiate cu dosare penale

Curse cu poliţia pe urme încheiate cu dosare penale

Doi tineri care nu au oprit la semnalele polițiștilor au fost urmăriți și apoi conduși la sediul Poliției, unde s-au ales cu dosare penale. 

Ambele incidente au avut loc marţi. Prima dată polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au efectuat semnal de oprire unui autoturism, care se deplasa pe D.J. 297, în comuna Todireni, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, iar în scurt timp au reușit oprirea acestuia. A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Maşină abandonată la Hudeşti

Tot marţi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism care se deplasa pe D.J. 291 D, în comuna Hudești, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 2 kilometri, a abandonat autoturismul și a fugit înspre o zonă împădurită, fiind prins și imobilizat în scurt timp de forțele de ordine. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 22 de ani, din comuna Hudești,  care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...